Ţăpenii au pus mâna pe locuinţele tecucenilor

  • Primarul Ţuchel Gerhardt-Daniel a reuşit să-i transforme pe tecuceni în sclavii ţucheliştilor.
    Practic, resursele tecucenilor au ajuns la cheremul celor din gaşca lui Ţuchel. Posturile din aparatul administrativ, bugetul municipal şi patrimoniul Tecuciului sunt parazitate de parveniţi aduşi de la Ţepu sau de profitori „de meserie” selectaţi din rândul celor înscrişi din interes în PNL.tuchel dima ramona tepu mindru trandafir nas tuchel gerhardt tecuceanul favor 200

    Ţuchelismul răsplăteşte lichelismul

    „Tecucenii sunt leneşi şi nu vor să muncească.” Acesta este replica pe care o dau ţucheliştii în faţa acuzaţiilor legate de faptul că tecucenii nu au avut acces la angajările din Primăria Tecuci. Parazitarea posturilor din administraţia locală nu a fost de ajuns pentru ţuchelişti. Aceştia au pus mâna şi pe mai toate contractele publice.

    O serie de documente ajunse în posesia www.favor.ro arată că bătaia de joc este cu mult mai mare. Astfel, după ce şi-a înscăunat pe diferite funcţii publice rude, neamuri, prieteni sau slugi de la partid, Ţuchel Gerhardt-Daniel i-a cadorisit pe aceştia şi cu apartamente din fondul locativ al Primăriei Tecuci.

    Ţăpenii ne fură şi locuinţele

    Naşii lui Ţuchel, mândri că au primit servici şi apartament la Tecuci

    Naşii lui Ţuchel, mândri că au primit servici şi apartament la Tecuci

    Anul trecut www.favor.ro a publicat amănunte despre cum primarul Ţuchel i-a oferit o locuinţă ANL preferatei sale, Staicu Geta Iuliana, adusă de la Ţepu şi numită Secretar la Primăria Tecuci.

    Fiindcă le este greu să facă naveta la Tecuci, acum două luni au beneficiat de repartiţii de apartamente alte persoane de la Ţepu angajate pe posturi plătite de tecuceni.

    Este vorba despre ţăpeanca Dima Ramona, angajată ca Şefă la Compartimentul Administrare Domeniul Privat al Primăriei (apartament repartizat pe strada 1 Decembrie 1918, bl. M2, ap 7)  şi de naşii lui Ţuchel, familia Mîndru, (apartament repatizat pe strada Maior Andrei, nr. 2A, ap7). Naşii lui Ţuchel sunt din Ţepu, fiind din 2013 beneficiarii unor posturi ţucheliste călduţe: Mândru Trandafir a fost angajat ca Şef de Birou la Zone Verzi, iar naşa, Mîndru Maricica, Şefă de personal la Poliţia Comunitară Tecuci.

    Apartamentele au fost luate pe şest în luna aprilie 2015, din fondul de locuinţe al Primăriei Tecuci destinate tinerilor şi transformate în locuinţe de servici. Repartizarea către ţăpenii lui Ţuchel s-a făcut în luna mai 2015, toată tărăşenia fiind regizată de consilierul local PNL Petrică Papuc. DĂ CLICK PE DOCUMENTE ŞI VEZI DOVEZILE

    Privilegiile oferite parveniţilor de la Ţepu sunt în dispreţ total faţă de tecuceni, având în vedere că la Primăria Tecuci sunt peste 2600 de cereri  pentru repartizare de locuinţe.

     Petrică Papuc, un sforar liberal şi ţuchelist fanatic

    Petrică Papuc, un sforar liberal şi ţuchelist fanatic

SLIDE ANL Tecuci

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *