Parvenitul Daniel Ţuchel dă concert simfonic-gastronomic, cu de-a sila, la tot partidul

  • După ce au cheltuit pe excursia de la Paris peste un miliard de lei, ţucheliţii îşi bat joc încă o dată de tecuceni.
  • În perioada sărbătorilor de iarnă va avea loc la Tecuci un concert cu sonate. 
    concert simfonic tuchel elena

    imagine de arhivă de la concertul simfonic-gastronomic din 2013

  • Aproximativ 500 de milioane lei vor fi aruncaţi pe un concert simfonic la care sunt invitate doar “persoane din lumea bună”, selectate cu grijă de către primarul Daniel Ţuchel.
  • Numai pe mâncare, băutură şi ornamente Primăria Tecuci va plăti 140 milioane lei.
  • Cei care au aprobat propunerea de concert sunt acuzaţi de abuz în funcţie, fiind vorba despre consilieri locali, slugi politice ale lui Daniel Ţuchel.

Primarul vulgar al Tecuciului a identificat nevoile imediate ale tecucenilor: concert simfonic de 500 milioane de
lei.
Dacă vă regăsiţi printre persoanele cărora Daniel Ţuchel le-a pus poprire pe carduri, pe pensii sau salarii, dacă ţăpeanul v-a ameninţat cu citaţii ca să vă plătiţi impozitele la primărie, dacă tremuraţi de frig sau de foame, dacă strada dumneavoastră arată jalnic, să ştiţi că sacrificiul dumneavoastră nu este în zadar. Efortul dumneavoastră merită şi are un scop nobil: parvenitul Ţuchel trebuie să îşi alimenteze demenţa, continuîndu-şi circăria.

tuchel invitatie concertPeste 400 de persoane “selecte şi distinse” (în majoritatea lor ciofligari de partid) vor trebui să răspundă prezent la un concert simfonic dat pe banii tecucenilor de către nazistul Ţuchel. Şi cum orice eveniment ţuchelist trece prin stomac, s-a decis ca pentru ambient, mâncare şi băutură să fie risipiţi 140 milioane de lei, banii fiind transferaţi din taxa de habitat.

De ce îşi leagă parvenitul papion, dacă nu îl doare gâtul?

“Incidentul cultural” pus la cale de către ţuchelişti (care ar trebui să aibă loc în această lună) impune câteva întrebări şi analize:

  1. Peste tot în lume concertele de muzică clasică “stau” pe economia de piaţă. Dacă se vând biletele, adică, “dacă se
    concert-simfonic

    click pe document pentru a mări

    cumpără concertul”, bine. Dacă nu, se anulează spectacolul sau firma de impresariat îşi asumă pierderea. Nu există în lume concert simfonic arvunit şi plătit din banii primăriei.

  2. Cine îi dă dreptul lui Daniel Ţuchel să selecteze accesul tecucenilor la concert? Precizăm că şi anul trecut primarul a organizat (pe şest, într-un cadru mult mai restrâns, tot pe banii primăriei) o astfel de sindrofie, la care au participat doar membrii de partid.
  3. Lista de invitaţi trebuie făcută publică. Să ştim şi noi, plătitorii, fraierii satului, care sunt aleşii şi beneficiarii acestui moft ţuchelist.
  4. De ce ţine morţiş Daniel Ţuchel să pară intelectual rasat?, cunoscut fiind faptul că ţăpeanul este gol pe dinăuntru şi sărac cu duhul: nu are cultură muzicală de nici un fel, nu citeşte cărţi, nu se uită la filme, nu ştie nici o limbă străină (nici măcar germana, că tot se laudă că este neamţ).
  5. Cum se pot îmbina într-o singură persoană “calităţile” de autor şi distribuitor în casele tecucenilor de texte vulgare, cu prezenţa la concert în costum cu papion? http://favor.ro/tecucenii-sunt-revoltati-urma-gesturilor-vulgare-ale-tapeanului-tuchel/
  6. Câţi dintre invitaţi îşi vor da seama că prin prezenţa lor la concert girează derapajul şi abuzul ţăpeanului pe bani publici?
  7. Câţi dintre cei care sunt invitaţi la sindrofie de către Daniel Ţuchel vor avea curajul “să îl amendeze” pe primar, să îl refuze elegant şi să stea acasă?
  8. După concert, unde îşi vor umple burdihanele ţucheliştii: la restaurantul Pietricele (patron ţăpeanul Gelu Pleşcan) sau la restaurantul Select (patron Gabriel Crişan, cumătrul lui Ţuchel)?
  9. Cât de conectat la lumea reală credeţi că mai este nazistul Daniel Ţuchel? Mai ştie acest individ ce înseamnă cu adevărat 500 milioane de lei? Mai ştie care sunt cu adevărat priorităţile şi nevoile reale ale cetăţenilor?
  10. Metaforic vorbind, dacă bairamurile de partid sunt plătite din bani publici, poate că a venit timpul ca tecucenii să le răstoarne ţucheliştilor masa în cap.

Chemăm Salvarea!

ziar TecuceanulÎn oraşul Tecuci, supranumit şi “Lagărul lui Ţuchel” există un caz unic în psihiatrie: primarul şi-a făcut ziar pe banii tecucenilor (intitulat ironic, “Tecuceanul”) şi îşi scrie singur articolele elogioase. În oraşul Tecuci, primarul parvenit Daniel Ţuchel, numit şi “vânătorul de ziarişti”, şi-a creat site-uri, bloguri şi adrese de facebook unde, împreună cu angajaţii ţuchelişti ai primăriei, înjură mitocăneşte.

Dacă Daniel Ţuchel nu va fi arestat până la sfârşitul mandatului de primar chemăm Salvarea; ca să le explicăm medicilor despre intenţia ţăpeanului de a-i lăsa pe tecuceni în papion şi-n curul gol.

 

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *