Căpuşele ţucheliste fac gaşcă „performantă” cu oamenii PSD-ului.

Cel mai nou sondaj realizat la Tecuci arată că administraţia pesedistului Hurdubae nu daniel-tuchel-constantin-grosu-2016este pe placul tecucenilor. După patru luni de mandat, populaţia regretă că a votat cu PSD şi crede că independentul Claudiu Gavril ar fi fost mult mai potrivit pentru a rezolva problemele oraşului.

Grosu a pus iar monopol pe Piaţă

Tecucenii sunt de părere că PSD Tecuci continuă bătaia de joc din timpul mandatului lui Daniel Ţuchel. De altfel, în cele patru luni de putere deţinută la Tecuci, pesediştii au preluat şi perfecţionat mecanismele de parazitare a fucţiilor publice.slide-3

Cel mai bun exemplu îl constituie conducerea de la Piaţă. Astfel, PSD a considerat că fostul locotenent al liberalului Daniel Ţuchel, Constantin Grosu, poate dispune, în continuare, de tot ceea ce înseamnă administraţia Pieţei. Practic, grupării Grosu i s-a oferit la negocierile politice posibilitatea să-şi menţină angajate o mare parte din rude şi să aibă la cheremul său toate încasările şi cheltuielile instituţiei. Directoratul adjunct a fost cadorisit pesedistei Liliana Cambanache, (cu un  salariu lunar de 35 milioane lei). Şefă a femeilor PSD, Cambanache a „performat” în ultimii ani la o gogoşerie locală, fiind specializată pe încălzit fornetti.

Găştile PSD şi PNL şi-au înodat iar cozile

consilieri-locali-tecuciTecucenii au fost prostiţi încă o dată. Oamenii nu mai vor să audă de vechile partide. Aceştia acuză înţelegerile locale şi blaturi între PNL şi PSD. Tecucenii spun că nu este posibil ca noul primar, Cătălin Hurdubae, din tot jaful comis în ultimii patru ani de către ţuchelişti, să fi descoperit doar achiziţia suspectă a unei cravate, a unei perechi de cizme şi ceva mobilier nefolosit. „Ori joacă faţă de noi într-o comedie proastă, ori i se dă peste mâini”, aceasta este părerea oamenilor, reproşându-i în acelaşi timp noului primar că nu a şters Bulinele Ruşinii de pe crucile din Cimitir şi că a scos spaţiul verde din faţa Catedralei, înlocuindu-l cu pietriş.

Iată şi alte rezultate ale sondajului.slide-1

slide-2

slide-4

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *